10.20.2021 22:05

Vrei sa renovezi? Afla cat te costa

Dacă vrei ca anul acesta să dai o „faţă” nouă casei tale, primul pas pe care trebuie să-l faci este să-ţi pui la punct un buget estimativ – luând în calcul, desigur, şi o rezervă pentru situaţii neprevăzute.

Potrivit lui Augustin Russu, directorul general Baumix, costul total pentru renovarea unei locuinţe depinde foarte mult de tipul de lucrări incluse în aceasta. Astfel, operaţiunile de bază pentru realizarea unei „transformări” de la zero – îndreptarea pereţilor, gletuire, aplicare amorsă şi vopsea, montare gresie, faianţă şi parchet – pot ajunge la o valoare cumulată de 10.000 lei pentru un apartament cu o suprafaţă utilă medie de 65 de metri pătraţi.

Pe de altă parte însă, dacă planurile tale includ înlocuirea instalaţiilor electrice, a celor sanitare şi montarea de ferestre termopan, costurile vor creşte semnificativ. „Un rol determinant este jucat şi de materialele alese; din păcate, în ultimii ani, preţul a fost principalul element diferenţiator pentru clienţi, motiv pentru care de multe ori au ales produse care nu respectă standardele de calitate. În cazul acestora, probabil ar trebui luat în calcul şi costul de reparaţie în anii viitori a zonelor care nu au beneficiat de o renovare cu materiale de calitate”, explică Augustin Russu. Pentru anul în curs, acesta estimează că bugetele alocate lucrărilor de renovare nu vor creşte semnificativ, însă clienţii vor fi mai atenţi nu doar la cost, ci şi la raportul calitate-preţ.

Sursa: imobiliare.ro

 

Vizualizari: 2.279

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *