01.28.2022 22:46

Un decor eclectic – indraznet si personal

Stilul eclectic este unul permisiv, ce tine de imaginatia si personalitatea fiecaruia, intrucat poti alege din diverse stiluri elemente reprezentative sau pur si simplu preferate. In fond, stilul eclectic nu are elemente caracteristice, ci „imprumuta” din alte stiluri.

Amenajarile interioare in stil eclectic pot fi combinatii de minimalism, clasicism, retro etc. astfel incat sa rezulte un tot unitar estetic.


In ceea ce priveste culorile, ca o regula generala, cele neutre sunt folosite pentru crearea fundalului si pentru piesele de mobilier de dimensiuni mari iar culorile tari, pentru accente si mici detalii. De altfel, crearea de contraste reprezinta un element caracteristic al stilului eclectic.

Alegerea mobilierul. De regula, se foloseste mobila apartinand unor perioade diferite, combinata intr-un mod neasteptat, dar logic. De exemplu, un fotoliu elegant, clasic, poate fi asezat langa o canapea cu linii minimaliste. Sau, poti aseza in jurul unei mese simple scaune mai vechi, care apartin unor trenduri si culturi diferite. Insa toate aceste piese de mobilier trebuie sa aiba un punct in comun astfel incat sa se potriveasca unele cu altele, sa exprime o poveste.

Un interior eclectic mai unitar se poate obtine prin combinarea unor piese de mobilier din lemn de aceeasi culoare sau a unor materiale textile – tapiserii, draperii, stofe – din punct de vedere cromatic si al texturii. 

Vizualizari: 2.093

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *