09.16.2021 21:26

Culori in bucatarie

Tendintele sunt din ce in ce mai extravagante in materie de culori, iar stilul de viata modern si design-ul minimalist, merg „mana in mana” cu exuberanta cromatica.

Bucataria, ca spatiu de socializare, trebuie sa aiba un design atractiv, care sa o puna in centrul atentiei. Asadar nu trebuie sa ne sfiim sa adaugam o pata de culoare si in bucatarie!

Sfaturi pentru a folosi corect culorile puternice in bucatarie

Tot timpul trebuie sa tineti cont de trei mari aspecte: mobilierul, finisajele si accesoriile. Doar 2 dintre ele pot fi de acelasi fel, urmand ca cealalta categorie sa ramana neutra sau alba pentru a crea o balanta potrivita.

Luati in considerare si suprafata bucatariei, gradul de luminozitate si intensitatea culorilor. De exemplu, un mobilier rosu de bucatarie s-ar putea sa fie „prea mult” intr-un spatiu mic. Atunci cand suprafata este generoasa, puteti apela la culori si mai stridente, precum turcoaz, mov, chiar si roz, mentinand peretii alb si ferestrele „descoperite”.

Ca si idee de design, va puteti juca cu piesele/corpurile de mobilier suspendate, precum intr-un puzzle sau lego: culori si dimensiuni diferite. In rest, mizati pe alb sau culori neutre pentru a le scoate si mai bine in evidenta.

La capitolul finisaje, paleta de produse este foarte variata. Vopsea in nuante pastelate sau vesele, lambriu vopsit, tapet cu imprimeuri multicolori, faianta sau mozaic cu motive traditionale/exotice, caramida aparenta (paleta larga de culori), gresie, linoleum, etc., asadar aveti de unde alege. Totul depinde de buget si de preferintele fiecaruia.

Nu uitati de accesorii. Sunt cel mai putin costisitoare, iar prezenta lor schimba imaginea bucatariei per total. Exista chiar si electrocasnice colorate, cel mai cunoscut fiind frigiderul Smeg.

Sursa: casamea.ro 

Vizualizari: 3.190

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *