01.28.2022 23:22

Anularea datoriilor la creditele imobiliare

In Islanda s-a început un proces de anulare a datoriilor persoanelor fizice ce au luat credit imobiliar

Islanda a anuntat, luni, ca a demarat cu succes procesul de anulare a unei parti din datoriile celor care au luat un credit imobiliar, proces care ar putea scuti aproximativ jumatate din gospodarii de la plata unei sume de pâna la 26.000 Euro, transmite AFP.

Duminica, fiscul islandez a inaugurat pagina de Internet leidretting.is, pe care islandezii pot sa-si depuna dosarul. În primele doua ore, au fost înregistrate 5.000 de persoane care si-au depus dosarul, a declarat unul dintre responsabilii tehnici, pentru cotidianul Frettabladid.

Vinerea trecuta, Parlamentul islandez a adoptat un proiect de lege care permite debitorilor sa ceara aceasta anulare de la plata datoriilor, suma respectiva urmând sa fie finantata în întregime de catre stat.

Masura este una dintre principalele promisiuni din campania electorala a Partidului Progresului al premierului Sigmundur David Gunnlaugsson, învingator la alegerile legislative din luna aprilie 2013, împreuna cu aliatul sau conservator – Partidul Independentei.

Cel mai important punct al acestei masuri este reducerea principalului datoriei pentru gospodariile care au contractat un credit imobiliar indexat cu indicele inflatiei, fara a tine cont de nivelul veniturilor. Aceasta reducere a datoriei este plafonata la 4.000.000 coroane (aprox. 25.900 Euro).

Flag

Citeste articolul integral pe Economica.net 

Vizualizari: 1.312

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *