08.11.2020 21:27

Atentie! Prima Casa

Produsele financiare au in general o structura complexa, rezultand intr-un document stufos numit contract de credit.


Atentie! Prima Casa Ne informam acum sau regretam mai tarziu

Produsele financiare au in general o structura complexa, rezultand intr-un document stufos numit contract de credit. Cu toate acestea, este in interesul consumatorului sa parcurga litera cu litera acest material inainte de a-l semna.

Mentionam faptul ca prin lege (OUG nr. 174/19.11.2008, publicata n Monitorul Oficial nr. 795/27.11.2008,in vigoare din 28.12.2008) institutiile financiare sunt obligate sa puna la dispozitia solicitantilor oricarui tip de produs financiar contractul, suma totala de rambursat sio simulare care sa cuprinda costul totalpentru a lestudia inainte dea semna contractul final.

Astfel, cu ocazia primei vizite in orice Sucursala solicitati in mod expres contractul pentru a-l studia acasa pe indelete. Daca veti fi refuzati (indiferent din ce motiv) FinZoom.ro va recomanda sa inregistrati o plangere la ANPC (AutoritateaNationala pentru Protectia Consumatorului)semnaland cele intamplate.

Prima vizita pe care o veti face unei Sucursale pentru a solicita Creditul Prima Casa trebuie sa va ofere raspunsurile necesare luarii unei decizii, prin urmare nu ezitati din cauza numarului de intrebari sau a atitudinii ofiterului de credit cu care veti discuta. Este strict in interesul dvs sa aflati toate datele problemei, nu dati inapoi pana nu vi se dau in mod clar si complet toate informatiile solicitate.

Iata care este lista intrebarilor cheie pe care trebuie sa o parcurgeti impreuna cu ofiterul de credit (valabila pentru orice tip de finantare):

Care este lista actelor necesare pentru depunerea dosarului de credit?

Care este dobanda?

- cum este calculata dobanda?
- cum variaza dobanda?
- cand se modifica dobanda?
- *dobanda este formata din marja bancii de profit + indicele de referinta: EURIBOR pentru creditele in EUR si ROBOR pentru creditele in RON;

Care este DAE (dobanda anuala efectiva/dobanda reala)?

- care sunt comisioanele initiale?
- care sunt comisioanele care se aplica pe intreaga perioada a creditului (lunare, trimestriale, anuale)?
- care sunt taxele implicate de obtinerea si derularea creditului?

Care este comisionul de acordare a creditului?

- acesta va fi achitat de solicitant in ziua in care se semneaza contractul de credit, vanzare cumparare si cel de ipoteca in favoarea Bancii; in medie acesta variaza de la banca la banca intre 1% si 2,5 % din valoarea creditului acordat

Asigurari (de viata si de imobil)

- sunt sau nu obligatorii;
- sunt sau nu incluse;

Cum se calculeaza venitul net eligibil?

- ce tipuri de venituri si in ce procent sunt luate in considerare (*acestea trebuie sa fie demonstrabile fiscal si taxele la Stat aferente sa fie platite la zi)
- valoarea cheltuielilor minime de subzistenta impuse de banca care se vor scadea din venitul lunar al solicitantului (difera de la banca la banca intre minimum 261 lei/membru al familiei si maximum 421 lei/membru al familiei)

Evaluarea imobilului

- care sunt cheltuielile de evaluare a imobilului (acestea sunt suportate de solicitantul creditului; uneori aceste costuri pot fi incluse in comisionul de analiza pe care tot clientul il plateste)
- exista evaluatori interni sau o lista agreata a Bancii? Care este diferenta?
- primeste si clientul o copie a raportului de evaluare?
- se aplica vreun coeficient de depreciere la evaluarea imobilului? Care este acesta? Cum imi afecteaza avansul?
- gradul de acoperire cu garantii al creditului (in ce masura valoarea proprietatii acopera garantia ceruta de banca si in ce fel afecteaza aceasta avansul minim necesar obtinerii creditului)

Atentie:
In mod traditional bancile nu acorda credite pentru apartamente confort 3, foarte rar pentru apartamente confort 2 (numai cu un avans major), oricum doar constructii de dupa anii 80.

In cazul particular al unui credit ipotecar Prima Casa se adauga noi intrebari:

Cum se plateste comisionul de 0,37% pe an catre FNGCIMM?

- unele banci il percep la inceputul fiecarui an deci inclusiv la acordare pentru primul an, alte banci solicita plata acestuia lunara, se pare ca exista si banci dispuse sa plateasca acest comision, nefiind inca clar daca doar valoarea aferenta primului an sau pe intreaga perioada de creditare

Cine plateste evaluarea imobilului?

- sunt Banci din programul Prima Casa care au declarat ca isi vor asuma costul de evaluare

Ce alte conditii mai trebuie sa indeplineasca solicitantul pentru a se califica pentru un credit Prima Casa?

Se aplica avansul minim de 5% sau este nevoie de mai mult?

Cand trebuie sa depun la banca depozitul colateral creditului ?

- echivalentul dobanzii din primele 3 rate

Voi primi dobanda pentru acesta?

M-as incadra mai avantajos la un credit standard?

Dupa ce ati parcurs aceste intrebari asigurati-va ca nu mai exista nici un alt cost suplimentar pe care nu il cunoasteti.

Toate aceste costuri implicate de luarea unui credit (avansul, depozitul colateral, evaluarea imobilului, taxele notariale, comisionul de acordare, costul de conversie valutara – in cazul in care proprietarul doreste virarea banilor intr-o alta moneda decat cea a creditului, comisionul catre agentia imobiliara daca astfel ati gasit imobilul pe care doriti sa-l achizitionati etc.) se ridica la cateva mii de Euro si va trebui sa dispuneti de acesti bani pentru a putea obtine creditul.

Cu ocazia primei vizite la o Sucursala de Banca veti putea cere si un calcul prealabil al veniturilor necesare pentru suma creditului dorit si astfel veti afla care este suma maxima a creditului la care va incadrati, care este rata lunara pe care o veti plati daca obtineti creditul, care este suma totala de rambursat (adica cat veti da inapoi bancii pentru suma creditata) etc.

De asemenea, raspundeti la intrebarile ofiterului cat mai exact, dati cat mai multe detalii, nu ascundeti nici o informatie (daca aveti si alte credite, daca sunteti inregistrat in BC sau CRB pentru neplata ratelor unui alt credit, daca sotul/sotia se gaseste intr-o astfel de situatie samd.).

Toate aceste informatii oricum vor aparea in dosarul de credit si este mai bine sa stiti din primul moment daca sunt motive sa fie respins dosarul sau nu.

Pe FinZoom.ro puteti compara toate produsele de finantare Prima Casa.

De asemenea, daca ati fost la o banca pentru a solicita un credit Prima Casa va asteptam pe Forumul Prima Casa pentru a face publica experienta avuta tuturor celor interesati de creditele Prima Casa.
sursa: FinZoom.ro

 

Vizualizari: 1.753

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>