04.03.2020 11:46

Statul vrea sa garanteze cu 50% creditele imobiliare transformate in lei, cu discount de 15% la sold

Guvernul vrea sa garanteze cu 50% creditele imobiliare in lei rezultate in urma conversiei din valuta, in cazul in care aceasta s-a apreciat semnificativ, pentru care bancile sa acorde un discount de 15%, pastrandu-se nivelul din proiectul propus de fostul ministru al Finantelor Darius Valcov, anunta Mediafax.
“Astazi (marti – n.r.) a fost o discutie procedurala, pe chestiuni de principiu in ideea ca incercam sa gasim solutie. Avem un punct de vedere de la Ministerul de Finante, care a elaborat un draft, iar noi am avut ideea ca elementele de baza sa fie tranformate in amnedamente la proiectul lui Birchall (deputatul PSD Ana Birchall – n.r.)”, a declarat presedintele Comisiei de Buget-Finante din Camera Deputatilor, Viorel Stefan, potrivit Mediafax.

Birchall a initiat anul trecut un proiect legislativ pentru conversia creditelor din monede straine in lei, pentru transpunerea in legislatia nationala a directivei europene 17/2014.

Dupa aparitia crizei francului elvetian, la jumatatea lunii ianuarie, deputatul a introdus un amendament in proiectul de lege care prevede efectuarea conversiei prin aplicarea unui curs mediu determinat ca medie aritmetica a cursurilor medii lunare din luna acordarii creditului pana la momentul conversiei, masura atacata de reprezentantii bancilor.

“Impreuna cu membrii Comisiei si cu reprezentantii Ministerului de Finante, am hotarat ca propunerile venite din partea MFP sa fie incluse in proiectul meu legislativ, pentru a putea avea cat mai curand o solutie pentru rezolvarea acestei probleme. Am incredere ca in cel mai scurt timp vom putea trimite in plen o solutie concreta”, a scris Birchall pe pagina sa de Facebook dupa incheierea sedintei comisiei.

La finalul lunii iulie, ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, afirma ca proiectul de lege pentru conversia creditelor imobiliare din valuta in lei suporta extinderea plafonului garantiilor acordate de stat, de 1 miliard lei in varianta initiala prezentata de predecesorul sau, in functie de necesitatile pietei, urmand sa fie eliminate anumite restrictii.

El a stabilit la acel moment cu AURSF si reprezentantii Grupului Clientilor cu Credite in CHF eliminarea plafonului maximal de venituri pentru ca un client sa fie admis la conversie, de 3.000 de lei net, precum si cel al soldului ramas dupa aplicarea discountului de catre banca, stabilit initial la 300.000 de lei.

Teodorovici a adaugat ca ramane de stabilit nivelul discountului, de 15% in proiectul initial, reprezentantii debitorilor in franci elvetieni solicitand o reducere de 25%.

housekey

Sursa.

  

Vizualizari: 1.690

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>