07.22.2017 22:39

Scaderi normale de pret in luna august

Luna august, luna concediilor, este recunoscuta în mod traditional pentru activitatea de tranzactionare mai scazuta din imobiliare.

Pe fondul acestei tendinte, amplificata anul acesta de dificultatile de finantare, în luna august a avut loc o ajustare în jos a preturilor locuintelor, releva Indicele Imobiliare.ro.

Astfel, suma medie solicitata de catre vânzatorii de apartamente (noi si vechi) din întreaga tara a scazut cu 0,70%, de la 1.035 Euro/mp la 1.028 Euro/mp.

Valoarea actuala este cu 8,20% mai mare decât consemnata în perioada similara a anului precedent, respectiv 950 Euro/mp. Tendinta generala de ieftinire nu a afectat însa toate marile orase analizate.

Bucuresti:

În Capitala, pretentiile proprietarilor s-au diminuat cu 0,70% în august, de la 1.131 Euro/mp la 1.123 Euro/mp; nivelul actual al preturilor este cu 3,40% mai ridicat fata de perioada similara a anului trecut, când ajungea la 1.086 Euro/mp.

Interesant este ca, în august, suma medie solicitata pentru apartamentele vechi a ramas constanta, la 1.059 Euro/mp, în vreme ce locuintele noi s-au ieftinit cu 0,80%, de la 1.172 Euro/mp la 1.163 Euro/mp.

Brasov:

În orasul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat un avans de 1,60% în ultima luna, de la 898 Euro/mp la 912 Euro/mp si de 4,20% în ultimul an, de la 875 Euro/mp.

În august, apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,80%, de la 899 Euro/mp la 906 Euro/mp, iar cele noi cu 4,60%, de la 894 Euro/mp la 935 Euro/mp.

Cluj-Napoca:

În orasul de pe Somes, asteptarile vânzatorilor au crescut cu 0,80% în august, de la 1.214 Euro/mp la 1.224 Euro/mp si cu 11% fata de perioada similara a anului trecut, de la 1.103 Euro/mp.

Apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,30%, de la 1.249 Euro/mp la 1.253 Euro/mp, iar cele noi cu 1%, de la 1.164 Euro/mp la 1.176 Euro/mp.

Constanta:

În orasul de la malul marii, pretul mediu solicitat pentru un apartament scos la vânzare a scazut cu 0,20% în ultimele 31 de zile, de la 956 Euro/mp la 954 Euro/mp, cea din urma valoare este cu 6,60% mai mare decât cea consemnata în urma cu un an, respectiv 895 Euro/mp.

Locuintele din blocurile vechi s-au ieftinit luna trecuta cu 0,20%, de la 952 Euro/mp la 950 Euro/mp, iar cele noi cu 0,70%, de la 976 Euro/mp la 969 Euro/mp.

Iasi:

Dintre marile orase analizate, în Iasi a fost consemnat cel mai mare declin în luna august, respectiv 1,30%, de la 891 Euro/mp la 879 Euro/mp; fata de perioada similara a anului trecut, pretul actual este cu 2,60% mai mare.

Interesant este ca segmentele vechi si nou au consemnat variatii semnificative în ultima luna, dar în directii opuse, ceea ce a dus la îngustarea vizibila a diferentei dintre cele doua: apartamentele vechi s-au depreciat pâna la 888 Euro/mp, iar cele noi s-au apreciat ajungând la 853 Euro/mp.

Chiar si asa însa, cele dintâi sunt cu aproximativ 10% mai scumpe, iar cele din urma cu 6% mai ieftine decât în urma cu 12 luni.

Timisoara:

În orasul de pe Bega, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un avans de 1,30% în august (de la 1.000 Euro/mp la 1.013 Euro/mp si de 10,70% la 12 luni, de la 915 Euro/mp.

În luna august, pretul mediu cerut pentru un apartament vechi s-a majorat cu 1,80%, de la 997 Euro/mp la 1.015 Euro/mp.

Unitatile locative nou-construite, pe de alta parte, s-au ieftinit cu 1,10%, de la 1.016 Euro/mp la 1.005 Euro/mp.

Pret casa

sursa: imobiliare.ro 

Vizualizari: 3.893

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>