01.18.2020 1:30

Cum sa decorăm camera copiilor

Camera copiilor trebuie să fie confortabilă, practică şi primitoare, dar mai ales sigură. Specialiştii recomandă ca încăperile destinate copiilor să aibă cât mai puţin mobilier şi să fie decorate cât mai simplist.

Amenajarea camerei copiilor se poate dovedi una dintre cele mai dificile sarcini, mai ales datorită nenumăratelor variante atractive existente pe piaţă. Însă specialiştii ne sfătuiesc să ne orientăm către decoruri simple şi materiale naturale, să rezistăm tentaţiei de a încărca încăperea cu mobilier şi de a o aglomera vizual cu numeroase desene colorate.

„Pentru amenajarea camerelor copiilor, părinţii ar trebui să aleagă materiale cât mai puţin nocive, cum sunt vopselurile pe bază de apă sau tapetele de hârtie, ţesăturile din bumbac, in sau lână. În privinţa culorilor care pot fi folosite pentru decorare, este recomandat să se folosească pastelurile. Iluminatul trebuie să fie discret, iar biroul copilului ar trebui poziţionat într-o zonă cu lumină foarte bună”, declară Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Materialele naturale, care nu provoacă alergii, sunt ideale pentru camerele juniorilor, ne sfătuiesc specialiştii. Pentru aceste încăperi, din ce în ce mai mulţi părinţi au început să aleagă vopseaua ecologică, deoarece este fabricată fără pigmenţi toxici sau solvenţi, pe bază de apă, având în compoziţie materii prime de origine minerală, vegetală şi animală.

Mobilierul pentru camera copiilor trebuie să fie nu numai dintr-un material rezistent, ci şi foarte bine prins în perete, pentru a evita accidentele provocate din joacă. De asemenea, obiectele de mobilier nu ar trebui să fie prea numeroase şi ar trebui amplasate astfel încât cel puţin centrul camerei să rămână liber, pentru ca cel mic să poată avea cât mai mult spaţiu de joacă.

Specialiştii în domeniu ne atrag atenţia asupra colţurilor şi marginilor ascuţite. Soluţia? Accesoriile de protecţie din magazinele specializate, ce ar trebui montate atât în camerele celor mai mici membri ai familiei, cât şi în întreaga locuinţă. Copiii sunt foarte curioşi şi nu ar trebui împiedicaţi, ci doar protejaţi: atenţie la prize sau alte surse de curent, cât şi la scări (în cazul locuinţelor cu mai multe niveluri) sau la obiectele decorative din sticlă.

Sursa: imopedia.ro 

Vizualizari: 2.253

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>