03.25.2019 19:15

Confort, eficienţă şi inerţie termică

Numărul mare de debranşări din ultimii ani se datorează dorinţei tot mai mari a românilor de a avea confort şi independenţă, dar şi creşterilor costului gigacaloriei.

Teoretic, dacă un consumator îşi doreşte să facă o schimbare, sunt mai mulţi factori pe care ar trebui să îi ia în considerare.

„În alegerea sistemelor de încălzire, conceptul de eficienţă energetică înseamnă a produce o anumită cantitate de energie cu un consum de combustibil cât mai redus. Când se decide să aleagă o modalitate modernă pentru încălzire, un consumator trebuie să ia în calcul confortul termic, inerţia termică (n.r. – înmagazinarea căldurii şi cedarea ei treptată în spaţiul locativ), eficienţa energetică, dar şi costurile cu investiţia şi tipul de combustibil“, explică Dana Rulea, general manager Amass Integral Solution.

Adepta încălzirii electrice în pardoseală, segment pe care este prezentă şi compania pe care o conduce, aceasta dă exemplul unei garsoniere în Bucureşti, de 37 mp utili, într-un imobil relativ nou, unde consumul în iarna 2010-2011 a fost de 2.465,6 kWh, după instalarea unui asemenea sistem. Grosso modo, investiţia în acest caz a ajuns la 621 euro, cu o garanţie de 15 ani. „Curba termică a încălzirii în pardoseală este cea mai apropiată de curba termică ideală a corpului omenesc. În plus, această modalitate de încălzire se află printre cele mai eficiente energetic, deoarece necesită cu 20%-30% mai puţină energie decât cele cu radiatoare“, adaugă Rulea.

Mai costisitoare este centrala pe paleţi. Aici, în cazul unei locuinţe de circa 100 mp, sumele investite la început depăşesc 10.000 de lei, însă, apoi, costurile lunare sunt sub 500 de lei. Centrala costă circa 4.500 de lei, sumă la care se mai adaugă ţevile şi radiatoarele. La polul opus se află caloriferul electric, foarte ieftin în privinţa costului iniţial – aproximativ 800 de lei, dar costisitor, după: lunar, factura electrică va depăşi 1.000 de lei pentru o locuinţă având aceeaşi suprafaţă.

Sursa: capital.ro 

Vizualizari: 3.986

Comentarii (1):

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>